Pai mai, trebuie sa iei oamenii cu tot cu emoțiile lor, speranțele vii și speranțele moarte, cu tot cu ce au iubit și cu tot cu ce vor vrea sa iubească, ii apuci de papuci, ii pupi pe frunte și îi iei cu tine la drum, in bocceluța ce atârnă în piept. Când te uiți în jos, cu coada ochiului întotdeauna privești către ea, îți este centru, baza, locul ce îți bate când te apucă și locul care te avertizează când urmează să vină un pupic. Îți spune, iar noi ascultam când putem. Vorbește non-stop. Uneori ai vrea sa mai tacă, dar cei ce vor asta nu știu ce își doresc. E un păcat să o faci sa tacă. Pune și tu acolo pe cineva, sau mai degrabă ai pus deja, și mergi dragă, mergi înainte.