Când mă uit la soare imi place sa orbesc, Îmi amintește cum orice acum ce am o să dispară cândva, Voit sau nevoit, Lucrurile se mișcă înainte.

Când orbesc mă simt împlinit, Și el se uita înapoi la mine, Pentru o secunda simt că plutesc, Pentru un moment inloc sa văd... privesc, Mă simt de parcă m-am spălat, Curățat pentru o eternitate.

Vino vino, soare, Vino sa mă iei, În văzduh as vrea dispar, Tu să mă iei. Răpește-ma căci sufletul îți aparține, Plâng după tine. De la apus până la răsărit, Urlu in pământ, Înflorește pământul când plâng după tine. Iar când răsări, zâmbesc, râd, orbesc iar. Căci iar s-a întâmplat imposibilul și ai apărut tu in calea mea. Vino de mă ia. Și sper sa stai pentru o eternitate, Sa nu îți mai ascunzi rușinea de noi. Ce ai putea tu, ființă eternă, perfectă, sa fii greșit față de noi, De in fiecare seară vrei sa dispari.

Eu dragostea mi-am găsit, Oricât de absurdă o fi, Eu disperare in suflet am sădit, Să urlu după tine nestingherit. Vino de mă ia, Vreau să mă iei cu tine in calea ta, Nu mă ignora, nu mă uita. In seara asta de apui iar, De rușine iar dispari, Ia-ma cu tine, Arată-mi și mie, Ce ascunzi tu de noi, Să te mângâi să îți amintesc, Căci tu ființă de necotropita, Nu ai te dece sa te ascunzi de noi. Dorim sa te știm, Doresc să fii cu mine. Ia-ma iar cu tine, Lasă-mă să vin in calea ta.